Postări

Gestionarea deșeurilor în România

În România, deși avem sisteme de management integrat al deșeurilor, gestionarea deșeurilor nu este făcută la fel ca în alte țări civilizate. În acest eseu am să îmi expun părerea despre cum ar trebui făcută gestionarea deșeurilor, sau cum aș dori eu să fie, ținând cont de mai mulți factori, cum ar fi: valorificarea lor (obținerea de energie, îngrășământ, etc.) dar și tratarea lor cât mai bine în cazul în care nu se pot elimina (deșeuri radioactive).             Pentru început, vreau să trec în revistă „ colectarea selectivă ” a deșeurilor din instituții publice. În câte instituții am intrat eu, fie primării, consilii județene, firme private am văzut acele coșuri special amenajate pentru hârtie, plastic și sticlă. Să zicem că oamenii vor arunca în locul potrivit deșeul: hârtie la hârtie, plastic la plastic, sticlă la sticlă, deși rar se întâmplă acest lucru dar să spunem că se întâmplă; doamnele/domnii responsabili cu gestionar...

Medicamente expirate. Consum sau aruncat la cos?

Știm că în România se consumă foarte multe medicamente. Așa au apărut și o mulțime de farmacii, una lângă alta în anumite localități. Unele medicamente sunt consumate după o prescripție medicală, altele după ureche. Marea majoritate a populației iau o pastilă și pentru o banală durere de cap. Așadar, omul își face stocul de medicamente pentru acasă. O cutie de X , o cutie de Y , o alta de Z . Să fie acolo, cine știe când are nevoie de o pastilă. Ok. Ok. Dar ce facem dacă medicamentul respetiv expiră? Mulți scot pastilele din ambalajul original, unde e înscrisă și data de expirare a respectivului medicament și le țin într-o cutie mare să încapă și celelalte douăzeci și ceva de alte medicamente. Mulți nu dau importanță datei de expirare a medicamentului. Da, el expiră! Și acum întrebarea este: Ce facem dacă nu știm când expiră pentru că am aruncat ambalajul? Ce facem dacă știm că a expirat medicamentul? În consumăm? Îl aruncăm la coșul de gunoi? Îl ducem la farmacie pentru a-l...

Bradul de Craciun: Natural sau Artificial

Imagine
Suntem în plină pregătire pentru Crăciunul din acest an. Toate familiile sunt stresate, ce facem de Crăciun, ce punem pe masă, ce cadouri să luăm, ce brad să cumpărăm: Natural sau Artificial. Da. Știu. Mulți preferă bradul artificial, cumpărat o dată, folosit în mai mulți ani. Economie, nu? Alții, îl preferă din iubirea față de natură. Nu-l cumpără gândindu-se la defrișările care se fac anual pentru brazii de Crăciun. Alții preferă mai mult brazii naturali. Vorba aia: ce e natural e bun. Nu? Ei bine, aici naturalețea dăunează, nu face un bine. Alții îl cumpără pentru un miros în casă de brad care dă bine. De câțiva ani, văd sau țin să cred că tot mai mulți români cumpără brad artificial în detrimentul celui natural. De ce prefer ca mai mulți să cumpere brad artificial? Pentru a limita tăierile din păduri. Bine, bine veți spune voi, dar tot se vor tăia brazi! Se vor tăia până când nu mai există cerere. Unde nu există cerere, oferta se reduce. Mai jos este o fotografie cu un brad...

Avertizarea populatiei la atacuri aeriene

In prima zi de Miercuri din fiecare luna, se pornesc sirenele din orase pentru exercitiu. Am auzit si la televizor ca se fac exercitii. Totul bine si frumos, dar exista cateva probleme. Daca e exercitiu de adapostire a populatiei, ma gandesc ca populatia ar trebui sa se opreasca din munca si sa fuga la un adapost din apropiere. Cati fac asta? Tind sa cred ca nici unul. Sa zicem ca cineva chiar ataca Romania in prima zi de miercuri din luna cum stim ca e un atac real? Cam greu. Ok, acum sa ne gandim la un atac real intr-o alta zi. Sirenele suna, ce facem? Unde fugim? Adaposturi? Sa imi spuna un om de rand unde sunt adaposturi in zona lui... Unii ar spune subsol de blocuri, altii ar fi auzit ceva, altii nici nu stiu ca exista. La TV nu am vazut o campanie ampla pentru asa ceva, sa se spuna unde sunt acele locuri pentru ca populatia sa stie unde sa fuga. La o cautare pe internet, cam greu le gasesti. Trebuie sa cauti ceva timp si ai doar o lista lunga pentru toate judetele. Nu p...

1 Mai - Ziua Muncii, a grătarului și a micului

Am mai scris în 2015 despre această zi. 3 ani. Mult timp de atunci... Sper ca acum să scriu în zadar aceste cuvinte și că fiecare persoană care merge la pădure, iarbă verde, mare, ș.a.m.d. să își strângă gunoaiele în urma lui. Să gândim logic: transporți un portbagaj plin cu mâncare și bere (50 kg de mâncare+bere+băuturi răcoritoare) și nu poți aduce la tomberon o plasă de resturi rămase de la iarbă verde? Așadar vreau să fiu cât mai scurt, mâncați, simțiți-vă bine, dar și strângeți în urma voastră. Cum ați găsit așa și să lăsați, curat. Nu cred că o să vă așezați într-un loc plin de gunoaie. Sper să fii evoluat din 2015 până acum și să nu mai fie știri despre românii care merg la iarbă verde și lasă în urma lor sute de kg de gunoaie.

Iarna nu-i ca vara...

Am ezitat să scriu despre ninsorile care au fost asupra României. Ei bine, să zic că autoritățile nu au mai fost așa surprinse de zăpadă și s-au descurcat destul de bine. Bine, că au mai existat pe unele porțiuni (Autostrada Soarelui) probleme este din cauza viscolului pe care nu prea ai cum să-l oprești: Cu perdele forestiere și arbuști pe marginea drumurilor, însă vor fi tăiați și puși pe foc de către omenire. Am tot urmărit starea vremii. Zilnic eram pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie și vedeam anunțarea codurilor (galbene și roșii) de zăpadă, viscol și ger și oamenii așteptau. În București, am crezut și încă cred că locuitorii așteaptă ca primăria să le deszăpezească și mașinile, aleile și scările blocului. Oare dacă fiecare om dintr-un anumit bloc am deszăpezi o părticică din aleile blocului unde stăm, nu credeți că am ajuta foarte mult? Autoritățile de-abia deszăpezesc arterele rutiere, dar să mai deszăpezească și trotuare, alei de bloc sau scări de bloc. ...

Ploi torențiale, viituri, alunecări de teren...

Trecem printr-o perioadă cu foarte multe ploi torențiale la intervale foarte scurte de timp. Ce se poate întampla!? De o săptămână (să nu zic două) tot ce văd pe internet însă și în viața reală este apă. Ploi torențiale, viituri și mai urât, alunecări de teren. Eu am mai scris despre influența omului asupra naturii în ceea ce privesc despăduririle în masă  AICI (http://pentrumediu.blogspot.com/2014/12/taierea-padurilor-inundatii-pierdere-de.html ). Pe scurt: Defrișezi - Apa nu mai este oprită (absorbită) de copaci - Curge de pe versanți - Se adună în râul/pârâul colector și crește în debit - Râul iasă din matcă - Inundații. Mai rău, pământul fiind îmbibat cu apă începe să alunece. Am văzut prin județul Bacău (dacă nu mă înșel) cum pământul o ia la vale cu 5 m/h, apropiindu-se de casele oamenilor. Să nu veniți cu vorba aia: dacă suntem păcătoși, Domnul ne pedepsește că nu ține! Tot ce se întâmplă acum este rezultatul comportamentului nostru față de mediu. Orice acțiune a omu...