Gestionarea deșeurilor în România

În România, deși avem sisteme de management integrat al deșeurilor, gestionarea deșeurilor nu este făcută la fel ca în alte țări civilizate. În acest eseu am să îmi expun părerea despre cum ar trebui făcută gestionarea deșeurilor, sau cum aș dori eu să fie, ținând cont de mai mulți factori, cum ar fi: valorificarea lor (obținerea de energie, îngrășământ, etc.) dar și tratarea lor cât mai bine în cazul în care nu se pot elimina (deșeuri radioactive).

            Pentru început, vreau să trec în revistă „colectarea selectivă” a deșeurilor din instituții publice. În câte instituții am intrat eu, fie primării, consilii județene, firme private am văzut acele coșuri special amenajate pentru hârtie, plastic și sticlă. Să zicem că oamenii vor arunca în locul potrivit deșeul: hârtie la hârtie, plastic la plastic, sticlă la sticlă, deși rar se întâmplă acest lucru dar să spunem că se întâmplă; doamnele/domnii responsabili cu gestionarea curățeniei, în multe cazuri, strâng gunoiul la un loc. Atunci ne întrebăm: de ce mai sunt acele recipiente de colectare selectivă? Le mai selectăm încă o dată după amestecare? Muncă în plus, energie consumată... Eu cred că acel personal responsabil de curățenie ar trebui instruit din acest punct de vedere. Foarte rar am văzut că într-adevăr gunoiul este colectat selectiv de către personalul responsabil de curățenie, fiind în marile centre comerciale. Dacă nu putem face acest lucru mărunt, în zadar o să încercăm să facem față, de exemplu, deșeurilor radioactive; sau aici chiar suntem mai responsabili? Devenim mai iubitor ai mediului?

            O altă problemă de gestionarea deșeurilor este cea a alimentelor care au expirat. Tone sau zeci de tone de alimente se aruncă zilnic în România. Unele se incinerează, adică se consumă energie pentru a distruge alimentele expirate. De ce nu se poate organiza un program prin care toate alimentele care vor expira în termen de 5 zile să fie distribuite la persoane care nu-și pot permite să achiziționeze acele produse?! Sau dacă chiar au trecut de termenul de valabilitate, să fie introduse într-un metantanc și obținut gaz, apoi energie electrică. E mai mult de muncă dar noi cum suntem pasivi nu facem. Mai ușor vin aruncate pe câmpuri sau trimise la un incinerator unde se utilizează energie. Vorbind și cu un profesor român stabilit în Nigeria, inginer petrochimist dar cu bune competențe în energia electrică, a reieșit că facem risipă de energie și bani în loc să producem energie din aceste alimente expirate. O să mai treacă ceva timp până, sper eu, să fie pusă în practică această idee. Țin să cred că specialiștii știu de acest lucru sau vin cu răspunsul că acel gaz nu are o putere calorică mare. Dacă nu are, îl amestecăm cu nămolul de la o stație de epurare și tot nu risipim energie pentru a-l incinera.

             

            O altă problemă a gestionării deșeurilor este ceea a acumulatorilor și bateriilor. În lume sunt folosite o mulțime de bateri, o infinitate. Toată tehnologia de acum se bazează pe aceste bateri sau acumulatori. Oare cei care le/îi folosesc știu sau citesc ce scriu pe ele/ei? Se aruncă zilnic bateri și acumulatori la tomberonul de gunoi menajer. Oare acești oameni știu la ce se expun după aruncarea bateriilor? Bateriile, respectiv acumulatorii, conțin substanțe toxice precum: litiu, plumb, nichel, cadmiu, mercur. Probabil unii spun că sunt cantități mici și nu dăunează așa grav sănătății lor. Total greșit ! În cantități mici, aceste substanțe pot fi fatale sănătății umane. De exemplu, cadmiul în cantități de µg, cu expunere acută a unei persoane, este generator de edem pulmonar acut letal. La o expunere cronică, cadmiul cauzează leziuni renale sau perturbarea metabolismului osos (osteoporoză, fracturi spontane, etc.). Însă oamenii știu? Foarte puține campanii de informare pe această temă. Sunt recipiente la supermarketuri, magazine care se gândesc la acest pericol și nu e doar pericol, dar se pot refolosi unele substanțe și materiale din acele bateri/acumulatori; putem vorbi despre o economie în procesul de fabricare. În prezent sunt scoși pe piață diferiți acumulatori care sunt mult mai eficienți și care stochează o mai mare cantitate de energie și rezistenți la mult mai multe încărcări decât cei uzuali.

            Algele folosite ca biocombustibil. Vara, sunt aduse pe litoralul românesc din larg tone de alge. Știu ! Ne incomodează. Trebuie colectate de pe litoral. Însă problema e ce facem cu ele. Le aruncăm la groapa de gunoi și ne scăpăm de ele? Dacă da, atunci facem risipă de bani și timp. Dacă le folosim pentru a obține biocombustibil, atunci o să avem un profit destul de bun și în acest mod protejăm și mediul. Biocombustibilul obținut din alge utilizat pentru producerea de energie, nu degajă în atmosferă decât dioxid de carbon (CO₂) și vapori de apă (H₂O _g). Comparându-l cu combustibilul obținut din țiței, care conține o mulțime de substanțe cu o legatură chimică destul de mare, acesta este considerat unul nepoluant. Probabil unii se întreabă: bine, bine, dar cu CO₂-ul cum rămâne? Ei bine, algele pentru a se înmulți au nevoie de CO₂ și apă pe lângă substanțele nutritive. Deci, aici vorbim despre un ciclu al carbonului și al dioxidului de carbon împreună cu apa eliberată în atmosferă prin procesul de oxidare. De aceea algele sunt considerate o materie primă pentru biocombustibil și în plus are o putere calorică destul de mare față de alte materiale folosite drept combustibil.

            În momentul de față există o controversă între țărani și Uniunea Europeană pe tema gunoiului de grajd. Țăranii sunt nemulțumiți pentru că UE vrea să interzică aruncarea gunoiului de grajd pe parcelele agricole și să se folosească doar produse chimice ca îngrășământ. Cei care dețin asociații și cultivă pământul nu au nimic împotrivă, deoarece ei folosesc deja îngrășământ chimic. Dar țăranii? Țăranii ce fac? Ei folosesc gunoiul de grajd ca îngrășământ de când se știu. Probabil e cel mai ecologic și la mâna oricui. Nu toți țăranii au bani de îngrășământ chimic. În județul Timiș pânza freatică este la o adâncime mică și cum se practică agricultura intensivă apa de suprafață nu este potabilă. Peste tot în județ sunt date foraje la adâncimi de peste 100 de metri, unde apa este curată și din punct de vedere radioactiv, analizând personal probe de apă din acest județ.

            Alte deșeuri periculoase pentru mediu sunt cele din tăbăcării. Cei drept, tăbăcării prin România nu mai există într-un număr așa mare, dar deșeurile rezultate în urma procesării blănurilor sunt periculoase. Acestea conțin diferite metale grele și substanțe nocive pentru mediu dar și sănătatea umană. Acele metale pot fi recuperate și refolosite în alte domenii.

            Deșeurile de la stațiile de epurare. Lunar ies tone de deșeuri de la stațiile de epurare. În prima fază a epurării, cea a grătarelor și sitelor, toate materialele grosiere sunt reținute la intrarea în bazine: PET-uri, haine, lemne, animale, etc. Problema e ce facem cu ele? PET-uri pot fi reciclate. Lemnele dacă sunt verzi și nu sunt în descompunere pot fi date la familii care nu-și permit achiziționarea de lemne pentru iarnă, restul fiind duse la groapa de gunoi. Nămolul rezultat în urma epurării este unul bun pentru agricultură. Dar oamenii sunt informați în această privință? Sincer, am văzut în Cluj-Napoca la un bloc cum oamenii au adus nămol deshidratat de la stația de epurare și l-au folosit pe post de pământ unde au plantat flori. Cei care fac agricultură de ce nu vin să ia pământ de acolo pe post de îngrășământ fiind gratuit? Și cei de la stație ar fi bucuroși că ar mai scăpa de mormanele de pământ adunat de-a lungul timpului.

Deșeurile rezultate în urma procesării lemnului. Am scris puțin mai sus despre cum se face exploatarea masei lemnoase în România și despre cum se fac toaletările copacilor din orașe. În urma procesării lemnului, adică de când intră pe poarta unei fabrici până la produsul finit, rezultă o mulțime de deșeuri. Unele sunt folosite în diferite moduri, dar pe lângă marile firme care procesează lemn la noi în țară am observat mormane de rumeguș. Mă întreb de ce nu e valorificat și acel rugemuș? Am văzut în partea Moldovei că sunt aduse din Ucraina brichete pentru foc făcuți din rumeguș. Cei drept, am văzut și în partea Ardealului însă nu în cantitate așa de mare precum în Moldova. Nu înțeleg de ce nu-l valorifică, poate prețul, poate fac altceva cu el?

Deșeurile medicale au un grad mare de periculozitate. Așadar, ele sunt manevrate în condiții de siguranță. Marea majoritate a lor sunt incinerate și ne-am luat de o grijă, dar ne gândim la ce substanțe în stare de vapori sunt eliminate în atmosferă în urma distrugerii lor? Dioxinele, policlorobifenilii (PCB) sunt unele dintre substanțele toxice care pot fi emise în atmosferă în urma incinerării acestor deșeuri medicale.

Deșeurile rezultate din construcții. Pe lângă praf, care este prezent în oricare activitate de construcție sau de distrugere a unor clădiri, mai găsim resturi de lemn (de la cofraje), cărămizi, fier dar și beton. Fierul poate fi reciclat, cărămizile la fel, lemnul folosit ca agent termic la familii ce nu dispun de un venit pentru achiziționarea lemnului și beton ca deșeu refolosit după prelucrare. Blocurile de beton din vechile clădiri pot fi refolosite în construcții. Operatorii economici cu profil de betoane au un utilaj care toacă betonul până la stadiul de pietriș și nisip, cimentul fiind spălat și depozitat în apă (unde cu ajutorul unui malaxor electric nu permite cimentului să se depună) și folosit pentru fabricarea altui beton. Pietrișul și nisipul este separat prin site și grătare ulterior. Aceasta este un domeniu de folosire a deșeurilor de beton. De deșeuri de beton au nevoie și cei de la gropilor de gunoi ecologice pentru folosirea ca suport pentru membrana impermeabilă după cum am văzut la groapa de gunoi ecologică de lângă Oradea.

Pe lângă toate acestea, mai pot aminti deșeurile radioactive, dar nu vreau sa intru în detalii deoarece fac parte din altă categorie de deșeuri și sunt reglementate sub o altă legislație.

Ceea ce putem să fac noi, în viața de zi cu zi, este să reciclăm și să reutilizăm deșeurile cele mai comune: plasticul, sticla și metalele.

Dozele de aluminiu sunt o resursă importantă și extrem de valoroasă. Aluminiul are calități de reciclare excelente (calitatea aluminiului nu este scăzută prin reciclare, adică poate fi reciclat în mod repetat) și este ușor, durabil, versatil. Retopirea aluminiului folosit economisește până la 95% din energia inițială necesară producerii de materie primă. În doar 6 săptămâni o doză de aluminiu, care este aruncată la ghena de reciclare, se va întoarce pe raftul magazinului ca un nou produs. Pentru reciclarea unei tone de aluminiu se evită emisia a nouă tone de dioxid de carbon în atmosferă, astfel putem ajuta și la protecția mediului. O doză de aluminiu se descompune în 100 de ani. Deci cum ar arată gropile de gunoi o mulțime de doze în combinație cu alte deșeuri? Urât, nu?

             Opinia mea, strict personală, este aceea că în zadar ne batem cu pumnii în piept pe proiecte în școli, licee, facultăți, comunități cu privire la deșeuri, să mergem pe malul unui râu să colectăm PET-uri și tot felul de gunoaie dacă nu vom preveni aruncarea de gunoaie pe diverse cursuri de râu. Cum putem preveni? Pentru început prin educație. De la grădiniță copii ar trebui să fie educați în ceea ce privește mediul, cred că și acasă dacă i-ar spune părintele să nu arunce gunoiul pe stradă (explicându-i frumos de ce nu e bine), nu l-ar arunca. Pentru cei în vârstă care nu îi mai poți educa că au în minte să arunce tot felul de gunoaie (în mediul rural: fân putrezit, animale moarte, PET-uri, etc.) trebuie amendați, amendați și iar amendați. Pănâ când se învață sau până când trebuie să își vândă ceva pământ sau casa pentru a plăti amenda sau muncă în folosul comunității. Nu putem să ne lăudăm că am strâns tone de deșeuri de pe un râu, când mâine acel râu va fi la loc, murdar.

            O altă chestiune care mă deranjează este folosirea deșeurilor menajere. Ce facem cu ele? Le aruncăm la groapa de gunoi, care în prezent (în majoritatea cazurilor) sunt munți? De ce nu ajungem să valorificăm deșeurile? În foarte puține cazuri am văzut cum se face o valorificare a deșeurilor deși toți vorbesc despre asta. Cei drept birocrația în România îndepărtează mulți investitori străini, dar și investitorii de aici sunt blocați de legile și birocrația prezentă. De exemplu: cei de la primării nu pot dona lemnul obținut din toaletările orășenești familiilor care nu pot achiziționa lemn de foc pentru că trebuie să facă licitații pentru a da lemnul și doar în baza unei sume, ceea ce lasă de dorit din partea mea.