vineri, 23 octombrie 2015

Garda Forestieră...

După cum ați auzit pe la TV sau pe internet, proiectul de înființare a Gărzii Forestiere a fost aprobat de către Senat.

Cine vor fi angajații acestei gărzi? Dacă vor fi cei care sunt deja în Ocolurile Silvice și care administrează fondul forestier în prezent, eu nu văd nici o schimbare în ceea ce privesc furturile de lemne. Vor fi mână în mână cu cei care exploatează masa lemnoasă.

Dacă vor fi oameni capabili, devotați meseriei și protecției mediului dar și bine plătiți pentru a evita corupția, atunci pot spune că avem Garda Forestieră, precum ANAF-ul din prezent...

Până atunci, vom vedea demersul proiectului spre aplicare și funcționare!

Știrea de pe www.green-report.ro:

„Gărzile vor fi înființate în toate cele 41 de județe, plus București, și vor fi alcătuite din 617 persoane, dintre care 545 reprezintă personalul silvic cu atribuții de control și implementare. Acestea vor fi organizate în nouă sedii deschise în: Brașov, București, Cluj-Napoca, Focșani, Oradea, Ploiești, Râmnicul Vâlcea, Suceava și Timișoara. Cele mai multe posturi vor fi la Garda forestieră Suceava (94 din care 86 personal silvic), urmată de Garda forestieră Brașov (90 posturi; 82 personal silvic) și Garda forestieră Cluj (70 posturi; 62 personal forestier). Pe de altă parte, Gărzile forestiere din Oradea, Ploiești și București vor avea mai puțini angajați.

Personalul tehnic de specialitate din cadrul Gărzilor constată faptele ce pot constitui infracțiuni sau contravenții în domeniul silvic și de vânătoare, sesizează de îndată organele de cercetare penală, iar pentru faptele contravenționale aplică sancțiuni.

Agenții constatatori vor avea dreptul să aibă acces deplin în terenurile care fac parte din fondul forestier, indiferent de natura proprietății, în sediile persoanelor juridice sau în incintele în care se desfășoară o activitate din domeniul silviculturii sau cinegetic, să controleze modul de producere, depozitare, circulație a materialelor lemnoase, în toate locurile și spațiile în care se desfășoară activitatea operatorilor economici, să legitimeze, în vederea stabilirii identității, persoanele care încalcă dispozițiile legale din domeniul silviculturii sau cinegetic.

De asemenea, personalul Gărzilor forestiere cu atribuții de control trebuie să participe, împreună cu organele de poliție, la efectuarea primelor cercetări privind persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte încadrate ca infracțiuni de legislația silvică sau cinegetică, să confiște sau să rețină în vederea confiscării, pe baza constatărilor efectuate, bunurile folosite ori rezultate în urma săvârșirii faptelor ilegale, să participe, împreună cu organele competente, la controlul specific și să acționeze cu echipe de intervenție mobile în baza informațiilor proprii sau transmise de structurile cu atribuții specifice ale statului, inclusiv în punctele vamale și cele de trecere a frontierei.”

2 comentarii:

  1. Pana acum ITRSV si apoi CTRSC s-au ocupat cu musamalizarea despaduririlor. Garda Forestiera este urmasul lor, mai dopat. La ce sa ne asteptam? la amplificarea musamalizarilor?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As vrea sa gandim pozitiv, insa nu prea putem aici, in Romania...

      Ștergere